Avertir le modérateur

29/07/2015

Les plus beaux villages roumains.

Les plus beaux villages roumains.

Si BRANul ?!

 

 

Cele mai frumoase sate din România pe care trebuie să le vizitezi

Mai e puţin până începe toamna, aşa că de ce să nu profiţi de ultimele săptămâni cu soare ca să fugi de smog-ul, aglomeraţia şi betoanele încinse ale oraşului? Nu trebuie să ieşi din România ca să găseşti peisajele rustice superbe din Elveţia sau Franţa, le avem şi noi. Şi nu numai că le avem, dar sunt cam de o sută de ori mai pitoreşti.

Mai jos găseşti o listă cu 9 dintre cele mai frumoase sate din România, strânse nu de pe internet, ci din poveştile de vacanţă ale prietenilor şi ale colegilor de redacţie. Aşa că, în cazul în care plănuieşti o escapadă de weekend şi nu ştii ce destinaţie să alegi, inspiră-te din lista de mai jos. Orice ai alege, nu poţi greşi, sunt toate superbe! :)

1. Şirnea

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1401/16386/13133799/2/sirnea.jpg?height=401&width=600

Şirnea e un sat parcă ieşit din romanele lui J.R.R. Tolkien.  E un sătuc din Braşov, amplasat la poalele Munţilor Piatra Craiului, la o altitudine de aproape 1.400 m. În 1960 Şirnea a fost declarat primul sat turistic din România, iar în prezent acolo se întâmplă o mulţime de evenimente interesante precum Focul lui Sumedru (ocrotitorul recoltelor şi oierilor), care are loc în fiecare an în 25 octombrie. Atunci copiii din sat se îmbracă în portul popular specific locului, fac un foc mare şi dansează în jurul lui. Cei mai curajoşi dintre ei sar prin foc sau sar peste focul lui Sumedru, cum spun sătenii.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1401/16386/13133799/1/sirnea-2.jpg?height=398&width=600

Ce mai poţi vizita daca ajunci în Şirnea? Dacă îţi plac lăcaşurile de cult, trebuie să ştii că sunt o grămadă în apropiere. Mai poţi vizita şi Parcul Naţional Piatra Craiului, Prăpastiile Zărneştilor, Cheile Moieciului, Peştera şi Cheile Dâmbovicioara, Peştera cu lilieci din satul Peştera, Barajul Pecineagu şi Lacul Vidraru.

2. Pleşa

Puţină lume ştie că în Bucovina, foarte aproape de Gura Humorului, se găseşte un sat foarte frumos, locuit exclusiv de polonezi. Limba română nu se aude decât de sărbători şi e folosită doar atunci când vin musafiri români.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1401/16386/13133799/3/plesa-bucovina.jpg?height=358&width=600

Pe lângă liniştea şi starea de bine care vin la pachet cu peisajele din imagine, acolo poţi afla foarte multe lucruri şi despre cultura, gastronomia şi tradiţiile poloneze. Iar dacă îţi plac drumeţiile, cu atât mai bine, poţi explora împrejurimile, orice părticică din Bucovina e un colţ de rai şi cu siguranţă îţi vor plăcea.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1401/16386/13133799/4/plesa-ridersclub.jpg?height=399&width=600

3. Ciocăneşti

Ciocăneşti e alt sat de poveste. Îl găseşti pe valea Bistriţei, pe drumul ce leagă Moldova de Maramureş, nu departe de Vatra Dornei. Pe pancarta de la intrare o să citeşti "sat muzeu", pentru că e unul dintre puţinele sate româneşti care a reuşit, în ciuda trecerii timpului, să-şi păstreze armonia arhitecturală într-o lume obsedată de termopane, artificii pompoase, finisaje moderne şi grilaje de inox.

Numele îi vine de pe vremurile când sătenii făureau arme şi armuri pentru oştile voievozilor Moldovei. Legenda spune că Ştefan cel Mare ar fi stabilit locul de altar al Mănăstirii Putna slobozind în văzduh o săgeată  făcută de oamenii acestor meleaguri. Aici găseşti şi case încondeiate. Da, ai citit bine. Case încondeiate. Sunt de o frumuseţe rară şi arată aşa:

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1401/16386/13133799/8/tibanesti-casa.jpg?height=400&width=600

În Ciocăneşti mai poţi vizita şi Casa Muzeu Leonida Ţăran, prima locuinţă din sat care a fost zugrăvită cu motive tradiţionale. Tradiţia caselor încondeiate a luat naştere în 1950, dintr-un gând al unei doamne din familia Ţăran, care, în momentul când a vrut să schimbe culoarea casei, şi-a dorit ca la pereţii clădirii "să se uite şi Luna şi Soarele", potrivit unui reportaj din Jurnalul Naţional. Rezultatul a fost nu numai pe placul soarelui şi al lunii, ci şi al zecilor de turişti care ajung la Ciocăneşti în fiecare an.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1401/16386/13133799/9/tibanesti-saptepietre-ro.jpg?height=399&width=600

4. Viscri

Viscri e o localitate cu 1.000 de oameni care a ajuns cunoscută în toată lumea după ce prinţul Charles şi-a cumpărat o casă acolo. Judecând după fotografii, nici nu e greu să-ţi imaginezi de ce s-a îndrăgostit moştenitorul coroanei britanice de meleagurile Braşovului.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1401/16386/13133799/12/viscri-romaniaoriginal-info.jpg?height=400&width=600

Ce trebuie să ştii despre Viscri, în caz că alegi să-l vizitezi? Păi, în primul rând trebuie să ştii că adăposteşte una dintre cele mai spectaculoase şi mai vechi biserici fortificate săseşti, care a şi fost înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO. De asemenea, oamenii de aici au iniţiat un proiect foarte interesant, "Şosete din lână naturală din Viscri". Potrivit Adevărul, şosetele croşetate din vechi pulovere de lână de către femeile din sat erau schimbate la început pe alimente, însă în timp trocul s-a trasformat într-un adevărat proiect: femeile din sat tricotează anual aproximativ 10.000 de şosete, mănuşi, căciuli, pulovere şi papuci din pâslă care sunt trimise la un depozit din Naumburg, Germania, de unde se vând apoi în toată ţara.

Dacă ajungi acolo nu trebuie să ratezi nici supa de găină cu tăieţei, pâinea pe vatră şi dulceţurile. Puţină lume ştie de Dulceaţa de Viscri, lansată oficial în 2012 la Paris. Francezii o pot cumpăra la pachet cu un săculeţ şi o linguriţă de argint, dar tu o poţi primi în schimbul unui zâmbet, sătenii din Viscri sunt foarte generoşi.

este vizitat anual de peste 15.000 de turişti, majoritatea străini.

5. Botiza

În inima Maramureşului, pe Valea Izei, te aşteaptă un ţinut de poveste, locuit de oameni ce sfidează timpul neostenind niciodată.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1401/16386/13133799/13/botiza-panoramio.jpg?height=450&width=600

Botiza a fost atestată documentar în 1373 sub denumirea de Batizha şi, pe lângă frumuseţea locurilor care te va încânta cu siguranţă, aici poţi vizita şi mănăstirea Botiza sau izvorul cu ape minerale Borcut. Odată ajuns aici, mai poţi vedea şi Bârsana, alt sătuc de care maramureşenii sunt mândri şi care e la fel de pitoresc ca Botiza.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1401/16386/13133799/15/b1.jpg?height=600&width=600

6. Rimetea

Rimetea e unul dintre cele mai frumoase sate din Transilvania. Sătenii spun că aici soarele răsare de două ori. Şi, într-un fel, e chiar aşa. Localitatea e mărginită de versanţi abrupţi, care creează impresia că soarele se ridică de două ori pe cer.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1401/16386/13133799/20/rimetea-3-2.jpg?height=400&width=600

La Rimetea trebuie neapărat să ajungi dacă îţi plac escaladările şi sporturile aeronautice, pentru că - datorită felului în care e aşezată - Rimetea e destinaţia ideală pentru zborul cu parapanta, off the road şi drumeţii. Iar dacă eşti dispus să mai mergi încă 5 kilometri, poţi vizita şi Cetatea Colţeşti, care a fost ridicată în sex. al XIII-lea, pe o stâncă abruptă, pentru a le servi sătenilor ca loc de refugiu din calea invaziilor tătarilor.

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/1401/16386/13133799/24/rimetea-alba-2.jpg?height=600&width=600

Ce mai poţi vizita dacă ajungi acolo? Poţi încerca să treci şi pe la Muzeul Etnografic, Moara de Apă (datează din 1275), Biserica Unitariană (construită în secolul al XVII-lea), Piatra Secuiului (mai e numită şi Uriaşul Culcat pe Spate, pentru că noaptea arată ca un uriaş culcat pe spate) şi aşa-numitele morminte din stâncă, unice în România.


A noter que TOUS ces villages sont au pied de la montagne, pas en plaine.

10:22 Écrit par franceweb dans 21CenturyWebArchive, Articles, BIRCA, Romania | Lien permanent | Commentaires (0) |  Imprimer | |  Facebook | | | | |

05/07/2015

Conditia fundamentala pentru o viata fericita:

Știți ce este DECALOGUL CHOMSKY ?

Noam Chomsky  (n. 1924) este un reputat lingvist american, profesor emerit la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

În afara mediilor academice, Chomsky este mult mai cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică, îndeosebi în ceea ce priveşte critica vitriolantă la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar şi a guvernelor altor mari puteri. Drept care este considerat şi o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite.

Noam Chomsky a identificat şi a explicat, într-o formulare pe înţelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate şi pe care el le numeşte strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit “Decalogul Chomsky”.

 

Decalogul Chomsky

 

1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate

Pentru aceasta: Să distragi permanent atenţia de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoţional.

 

2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii

Pentru aceasta: Inventează false ameninţări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real şi angajează opinia publică, iar apoi oferă soluţiile.

Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetăţenilor, apoi guvernarea providenţială salvează naţiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu preţul limitării propriilor libertăţi democratice.

 

3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău

Pentru aceasta: Mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumată de guvern), “gri” (parţial asumată) şi “negre” (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.

 

4. Poporul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său

Pentru aceasta: Să obţii acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat.

 

5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte

Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale.

 

6. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor

Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat.

 

7. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare

Pentru aceasta: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac.

 

8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă

Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.

 

9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei

Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputinţă. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat.

 

10. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare

Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle ştiinţelor pentru a cunoaşte punctele slabe din psihologia individului şi a mulţimilor. În acelaşi timp, să discreditezi aceste cunoştinţe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele şi strategiile statale de manipulare.

 

 

Conditia fundamentala pentru o viata fericita: 

" Concordanta deplina intre ceea ce gandesti, ce spui ca faci si ce faci, adica ... sa NU minti si sa NU te minti "

                      ANONIM

" Om liber e acela care n-are nevoie să spună nici o minciună "

                      NICOLAE IORGA

18:45 Écrit par franceweb dans 21CenturyWebArchive, Archive21stCentury, ArchiveWeb21, Articles, Romania | Lien permanent | Commentaires (0) |  Imprimer | |  Facebook | | | | |

Nu vi se pare cunoscuta situatia ? “Pilotii orbi”, de Mircea Eliade, 1937

“Pilotii orbi”, de Mircea Eliade, 1937

 

    Imoralitatea clasei conducãtoare românesti, care detine “puterea” politicã de la 1918 încoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca în codru, cã s-a distrus burghezia nationalã în folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul în administratie si învãtãmânt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupã marea victorie finalã – sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916-1918 – lãsând sã se astearnã uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor românilor. Dar cred cã este o crimã care nu va mai putea fi niciodatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si când vom mai avea înaintea noastrã o epocã sigurã de pace atât de îndelungatã?!) – dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului românesc modern.

      Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însãsi existenta istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

     Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã – luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine îsi meritã soarta de rob – elita noastrã conducãtoare îsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte. Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

       Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã înteleagã  de ce. Oamenii erau tot atât de cumsecade, soldatii tot atât de viteji, femeile tot atât de roditoare, holdele tot atât de bogate. Nu s-a întâmplat nici un cataclism între timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. În câteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.

       Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înteles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã  nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afarã de aceea capitalã: instinctul statal. Crima elitelor conducãtoare românesti constã în pierderea acestui instinct si în înfiorãtoarea lor inconstientã, în încãpãtânarea cu care îsi apãrã “puterea”. Au fost elite românesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i stã în putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste câteva miliarde risipite si câteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când încã mai este timp, nu înteleg sã se resemneze.

      Sã amintim numai câteva fapte si vom întelege de când ne conduc pilotii orbi.

      Cel dintâi lucru pe care l-au fãcut iugoslavii dupã rãzboi a fost sã colonizeze Banatul românesc aducând în masã de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sârbesti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe de a avea linistea si coheziunea politicã pe care am fi putut-o avea noi: problema croatã izbucnise cu violentã. Cu toate acestea, stiind cã adevãrata granitã nu e cea însemnatã pe hãrti, ci limita pânã unde se poate întinde un neam (Nae Ionescu) – au fãcut tot ce le-a stat în putintã ca sã deznationalizeze judetele românesti. Si se pare cã au reusit. În orice caz, acum, la granita Banatului, stau masive colonizãri sârbesti, sate care nu existau la conferinta pãcii….

      La “plebiscitul” din 1918-1919, toate satele svãbesti au votat alipirea la România Mare. S-a obtinut astfel o impresionantã majoritate. Nici un guvern român n-a fãcut, însã, nimic pentru aceste elemente germanice, singurii aliati sinceri pe care i-am fi putut avea ca sã contrabalansãm elementele maghiare. Dimpotrivã, de la unire încoace sasii si svabii au fost necontenit umiliti – iar ungurii favorizati. (Ce imbecil complex de inferioritate am dovedit, fiindu-ne teamã de unguri!)

      În 1918 sasii nu se întelegeau cu svabii. Am fi putut profita de aceste neîntelegeri. N-am profitat. Dimpotrivã, am fãcut tot ce ne-a stat în putintã ca sã accelerãm unirea tuturor elementelor germanice. Si astãzi, sasii si svabii sunt uniti – si sunt împotriva noastrã.

      Ungurii au colonizat granita încã din 1920, desi si astãzi se gãsesc înapoia acestei centuri de fier nu stiu câte sute de mii de români. Noi n-aveam nevoie de colonizãri, pentru cã toate satele de pe frontierã sunt românesti. În schimb, am stat cu mâinile în sân si am privit cum se întãreste elementul evreiesc în orasele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum Tara Oasului s-a pãrãginit, cum s-au fãcut colonizãri de plugari evrei în Maramures, cum au trecut pãdurile din Maramures si Bucovina în mâna evreilor si maghiarilor etc., etc.

      Cei 10.000 de tãrani români veniti din Ungaria continuã sã moarã de foame. Am luat sate de români din Banat si am colonizat Cadrilaterul – în loc sã pãstrãm pe bãnãteni acolo unde sunt si sã aducem la frontiera bulgarã numai macedoneni, singurii care rãspund la cutit cu toporul si la insulte cu carabina. Astãzi româncele bãnãtene cersesc în Balcic…

      Dintre toate minoritãtile noastre, în afarã de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lãsat sã plece. Pãmânturile lor, în bunã parte, au intrat în stãpânirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat. Ceva mai mult. Am lãsat pe bulgari sã-si cumpere si sã cultive pãmânt pânã la Gurile Dunãrii.

      Pilotii orbi s-au fãcut unealta celei mai înspãimântãtoare crime împotriva fiintei statului românesc: înaintarea elementului slav din josul Dunãrii spre Deltã si Basarabia.

N-a fost un singur om politic român care sã înteleagã cã ultima noastrã nãdejde, asa cum suntem înconjurati de oceanul slav, este sã ne împotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunãreni cu slavii din Basarabia. În loc sã alungãm elementul bulgãresc din întreaga Dobroge – noi am colonizat pur si simplu Gurile Dunãrii cu grãdinari bulgari.

În acelasi timp, pilotii orbi au deschis larg portile Bucovinei si Basarabiei. De la rãzboi încoace, evreii au cotropit satele Maramuresului si Bucovinei si au obtinut majoritatea absolutã în toate orasele Basarabiei. Ceva mai grav: rutenii s-au coborât de-a lungul Basarabiei si astãzi mai au foarte putin sã-si dea mâna cu bulgarii care au suit pe Dunãre. Reni este punctul de unire a celor douã populatii slave – pe pãmânt românesc.  

      Imediat dupã rãzboi, în Basarabia românii reprezentau 68% din populatie. Astãzi, dupã statisticile oficiale, ei sunt numai 51%. Elitele politice românesti, în loc sã se intereseze de-aproape de problema Ucrainei prin încurajarea agitatiilor separatiste – asa cum au fãcut guvernele austriece pânã la rãzboi, încurajând sistematic pe ruteni ca sã loveascã în români si în poloni – s-au multumit sã tolereze întinderea ucrainienilor nu numai în Bucovina, dar si în Basarabia.

      În anul 1848, rutenii din Galitia revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galitia), care ar fi trebuit sã devinã semi-autonomã în reorganizarea Austriei pe baze federale (planul Palacki). Românii bucovineni de atunci au stiut sã se apere (în Constituanta austriacã de la Kremsir). Dar rutenii, dupã rãzboiul cel mare, au gãsit un neasteptat aliat în pilotii orbi ai României care, în loc sã lupte pentru revendicãrile ucrainiene dincolo de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) si-au arãtat prietenia fatã de acesti slavi lãsându-i sã se înmulteascã peste mãsurã în Bucovina si sã coboare cât mai jos în Basarabia. Astãzi, un savant ucrainean de la universitatea din Varsovia, refugiat politic, expune la seminarul de geografie din Berlin hãrti ale viitorului stat ucrainean în care se gãsesc înglobate Bucovina si Basarabia. Nãdãjduiesc cã la ceasul când stiu lucrurile acestea, prietenul care mi-a atras atentia asupra hãrtilor profesorului ucrainean (profesor la universitatea din Varsovia) a izbutit sã le fotografieze pe toate – pentru ca sã facem amândoi dovada, dacã va fi nevoie.

        Inutil sã mai continui.

      Si am fost stãpânit de acest înspãimântãtor sentiment al inutilitãtii în tot timpul cât am scris paginile de fatã. Stiu foarte bine cã ele nu vor avea nici o urmare. Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii îmi vor spune cã “administratia” e proastã – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritãtilor. Ca si când aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci în Anatolia. Ca si când iugoslavii si bulgarii s-au gândit la tratate când au închis scolile si bisericile românesti, deznationalizând câte zece sate pe an. Ca si când ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si când cehii au sovãit sã paralizeze, pânã la sugrumare, minoritatea germanã!

      Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, încurajând orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutându-le sã-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce înseamnã un stat, nu mai vede.

      Pe mine nu mã supãrã când aud evreii tipând: “antisemitism”, “fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, îsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobândit cu atâta trudã risipind atâta inteligentã si atâtea miliarde.

Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atâtea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, în asteptarea unei viitoare ofensive – si, în ceea ce mã priveste, eu le înteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

     Tristetea si spaima mea îsi au, însã, izvorul în altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin româneascã, politicianizatã pânã-n mãduva oaselor – care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cântec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hârtii, sã facã alte legi. Acelasi joc si acelasi lucru, ca si când am trãi într-o societate pe actiuni, ca si când am avea înaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si când vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi româneste, cã în Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele românesti, cã se schimbã fata oraselor – ei te socotesc în slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.

     Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc cã românul în veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitând, sãracii, cã în Evul Mediu românii se hrãneau cu grâu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitând cã blestemul a început sã apese neamul nostru o datã cu introducerea secarei (la sfârsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grâului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pânã în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã. Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele începeau sã colinde Bãrãganul îndatã ce se culegea porumbul si pestele acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, însã, trustul pestelui. Nu e atât de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane întregi de peste ca sã nu scadã pretul, cã în loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnâncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, când populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane pe medicamente, uitând cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.

     Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de aramã al românului. Sãrmanul român, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul românesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum câteva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintâi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnâncã grâu, peste, fructe si care bea vin în loc de tuicã. Noi n-am înteles nici astãzi cã românul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau ca rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã “tinem la bãuturã”, iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e în acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni întregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gândit.

   ...Dar pilotii orbi stau surâzãtori la cârmã, ca si când nimic nu s-ar întâmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã în ceasul de fatã – instinctul statal – nu vãd suvoaiele slave scurgându-se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmânt românesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsând locul altor neamuri… Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã.

      Uneori, când sunt bine dispusi, îti spun cã nu are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmân tot în tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasã conducãtoare gândeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini -  nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are însã dreptul sã se mãsoare cu istoria… Cãci pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamnã un stat. Si asta e destul ca sã începi sã plângi.

 

Mircea Eliade; articol apãrut în Vremea, nr. 505, 19 septembrie 1937.

18:31 Écrit par franceweb dans 21CenturyWebArchive, Romania | Lien permanent | Commentaires (0) |  Imprimer | |  Facebook | | | | |

 
Toute l'info avec 20minutes.fr, l'actualité en temps réel Toute l'info avec 20minutes.fr : l'actualité en temps réel | tout le sport : analyses, résultats et matchs en direct
high-tech | arts & stars : toute l'actu people | l'actu en images | La une des lecteurs : votre blog fait l'actu